Cum alegi sacoul perfect? Iată câteva recomandări utile

Un sacou va fi întotdeauna o piesă ce nu trebuie să-ți lipsească din garderobă întrucât acesta se potrivește mai multor stiluri vestimentare. Îl poți purta la birou, dar și în timpul liber atunci când vrei să fii mai elegantă sau dacă alegi un sacou potrivit îl poți adapta chiar și la stilul sport.

În ce situații ai nevoie de un sacou?

Zilele la birou sau interviurile de angajare au nevoie de o ținută profesională, elegantă și formală, așadar un costum format dintr-un sacou și pantaloni ar fi alegerea ideală pentru aceste situații. În plus nu trebuie să-ți lipsească din garderobă câteva camasi office pe care să le asortezi acestei ținute.

Însă un astfel de costum îl poți purta și la evenimente la care îți dorești să fii mai elegantă, poți înlocui pantalonii cu o fustă din același material cu sacoul. Chiar o fustă mini ar fi potrivită dacă este vorba despre o seară în club.

Trebuie să știi să adaptezi și culorile, de exemplu sacoul roșu este foarte potrivit pentru un eveniment sau o ieșire în club, dar nu este deloc indicat pentru un interviu. 

Adaptează sacoul siluetei tale, dar puneți în valoare și trăsăturile prin acesta

În ceea ce privește partea vestimentară, femeile sunt mult mai norocoase decât bărbații, pentru că pot purta un sacou în foarte multe combinații. Pot asorta sacoul unei rochii, dar îl pot purta și cu o fustă și de ce nu, cu o pereche de pantaloni. Astfel când alegi un sacou trebuie să te gândești la combinațiile pe care le poți face cu el, dar și la silueta ta, să o pui în avantaj, iar culoarea acestuia alege-o astfel încât să îți pună trăsăturile în valoare și să fie potrivită celorlalte piese vestimentare cu care vrei să-l combini.

Potrivește-l perfect

În ceea ce privește costumele trebuie să ai grijă și la lungimea pantalonului, pentru că în funcție de pantofii pe care îi vei purta, cu toc mai mic sau mare mare, lungimea pantalonului variază. 

Alt detaliu la care trebuie să fii atentă este lungimea mânecii sacoului. Acestea trebuie să fie cumva potrivite, nici prea lungi, dar nici prea scurte. Buzunarele sunt un alt detaliu care dau sau nu eleganță, astfel cele cu clapă  ascund ceea ce se află în buzunar, iar un buzunar cu fantă va da o eleganță mai aparte datorită finisajului decorativ.

Culorile și materialul potrivite

Locul unde mergi, dar și evenimentul vor fi importante în alegerea culorii potrivite a sacoului tău. La un eveniment ce are loc seara, poți opta, de exemplu, pentru nuanțe strălucitoare, imprimeuri sclipitoare, pe care nu le vei alege niciodată pentru o ținută pe care o porți la birou.

Materialul din care este compus va determina confortul pe care ți-l oferă acesta, așadar în funcție de confortul tău îl alegi, dar trebuie să fii atentă și la modul în care îți vine. Sacourile din bumbac vor fi întotdeauna alegerea ideală în ceea ce privește confortul, dar din păcate se vor șifona foarte repede și poți avea supriza de a-l scoate de la spălat și cu câteva numere mai mic, în comparație cu un sacou din poliester care nu se va sifona, dar care nu îți va oferi același confort.

Ținând cont de toate aceste detalii, acum poți alege sacoul potrivit pentru ținuta ta.